Despre hidrologie cu rozeurile DAVINO 2015

Sunt atat de multe lucruri de care nu imi pasa. Cred ca e o chestie legata de varsta. De exemplu, daca Davino se gaseste in Selgros sau nu. Oricat ar parea de incredibil, subiectul nu-mi trezeste nicio traire. Aveam impresia ca Selgros e un magazin pentru profesionistii din HORECA. Asa isi face reclama la TV, cel putin. Davino produce preponderent pentru HORECA, deci sa fie intr-un magazin destinat aprovizionarii acestui segment face tot sensul din lume. 
Verific si acuma cand scriu: Davino, Selgros? Nope, nu simt nimic. Cred ca e ceva in neregula cu mine.

Oricum, am gustat rozeurile 2015. Dupa cele de anul trecut, care au iesit cam ostenite din fabrica, an dificil, ce sa facem, cele din recolta curenta s-au prezentat mult mai bine. Toate sunt cabernet-merlot.
Exista o diferenta clara intre game, nu datorita baubilitatii, ci datorita finetii. Faurar e vinul decent pe care-l asteptam, fresh, cu arome clare de fructe rosii, intens pe papile, in care senzatia aceea acid-amaruie cand inghiti vinul este cea mai prezenta. Stati sa-mi gasesc cuvintele. 

Sa zicem ca procesul bautului se aseamana cu o curgere de apa. Domaine Ceptura rose este raul de munte, in forma sa cea mai cristalina, redus ca volum, dar avand o puritate greu de captat. Pana si sonorul curgerii este mai cristalin. Poti sa mirosi si pietrele printre care curge si aerul tare de munte. E si cel mai firav, daca putem spune asta la 12,9% alc. Iacob e acelasi rau, dar ceva mai la vale. Deja mai calit, mai amestecat, mai larg, fara a fi foarte adanc. Daca il iei in causul palmei trebuie sa astepti putin sa se clarifice, sa se decanteze, insa e tot lin curgator pe papile. La Faurar deja suntem la ses, albia s-a marit, lichidul nu mai e la fel de fin ca in varful muntilor, dar e mai accesibil. Fructele de pe maluri se simt mai intens, volumul mai mare, dar curgerea molcoma. Se intrevad si capitele de fan ale gospodariilor din apropiere. Potoleste setea, dar nu are aceeasi puritate ca la 1000 de metri altitudine mai sus. 
87. 85. 83