Londra, Dagon Clan din Dealu Mare si vinurile burgunde ale lui Mark Haisma

Acum cateva luni primesc un mail, la prima vedere ca multe altele (primesc cateva invitatii pe saptamana la evenimente, crame, lansari de vinuri etc pe care le tratez cu fie cu un refuz deferent fie printr-o ignorare nu prea onoranta din partea mea). Motivul, pe care probabil il intuiti, consta intr-o combinatie de timp si spatiu. Majoritatea au loc in Bucuresti, iar eu stau la 3 ore si jumatate de capitala, astfel incat nu pot pur si simplu sa dau o fuga pana acolo.

Mailul de care va spun avea un titlu de genul "invitatie degustare Dagon Clan". Am presupus ca e in Bucuresti, asa ca nici nu l-am deschis. Le incercasem rose-ul 2014, care mi-a placut destul de mult.
Pe seara primesc un mesaj de la amicul Mihai Vasile cu textul: "mergem la Londra?". Ce sa fie?! Londra? De unde pana unde. "Pai n-ai citit invitatia?" Intru, citesc si remarc cu surprindere, ca da, degustarea/cina urma sa aiba loc la Londra. Trebuie sa recunosc ca mailuri din acestea nu primesc in fiecare zi. Aflu de la expeditorul Sebastian Ion, reprezentant al micului producator Dagon Clan, ca e vorba de o cina in care se vor prezenta trei vinuri romanesti si restul frantuzesti semnate de acelasi vinificator: Mark Haisma, un olandez zburator, care in ultimii ani a devenit un soi de micro-negociant-eleveur de mare succes. Adica cumpara struguri din parcele smechere din Burgundia si Ron pe care ii vinifica in cantitati limitate de la cateva sute, pana la cateva mii de sticle.

Cum mi s-a dat de ales in privinta zilei de plecare si de intoarcere, am zis ca din moment ce nu am fost pana acum in tara lui Benny Hill ("tara lui Shakespeare" e rasuflata rau) nu merge un hit&run asa ca am ales sa mai sed nitel, sa vad cu ochii mei Florea soarelui de Van Gogh expusa la National Gallery, jumatatea de Pantenon de la British Museum precum si daca nu se misca in post caciulatii de la Buckingham. Chestiuni pe care le-am bifat, dar nu e cazul sa vorbesc acum despre ele.
Cina de care va vorbeam a avut loc intr-un local numit Vinoteca Farringdon, care nu e doar magazin, e mai degraba un wine-bar/restaurant, cu un chef de luat in seama. Inteleg ca localul a cumparat nu mai putin de 1000 de sticle din rose-ul Har lansat in primavara. Il vinde cu 11 lire in online. 
Loc mic, parter-subsol, cochet. In vreme ce programul normal cu publicul (era plin ochi, intr-o zi de joi) avea loc la nivelul strazii, degustarea noastra a avut loc la subsol unde se desfasoara evenimentele speciale sau private. 
Acolo l-am cunoscut in persoana pe Mihnea Vasilache, proprietarul ideii Dagon. Restul participantilor au fost platitori si din ce am inteles pretul nu a fost deloc mic.

Mark Haisma mi s-a parut un tip valabil si cu umor. Plus ca ideile sale privitoare la vin sunt seducatoare: expresia locului si a recoltei. Jancis Robinson scria pe site-ul ei ca a fost atat de impresionata dupa o degustare incat a cumparat (sic!) mai multe vinuri. 
Seara a inceput cu Rose-ul Har 2014 pe post de aperitiv. De altfel, spun de pe acum ca toate vinurile romanesti au fost 2014 si DOC Dealu Mare.  E un rose din Cabernet si Syrah. Mi s-a parut din aceeasi specie cu cel pe care l-am incercat mai demult. Foarte bun! Stiu ca unii au avut alte experiente cu el si s-ar putea sa fie din pricina metodei de producere ceva mai putin intruziva si fara uz de adjuvanti.
Apoi a urmat Clar, adica o Feteasca alba, fermentata in baric, cu  nas ușor floral, cu o mineralitate pronunțată și adieri de vanilina. Gust plin si lung, amintind de  zarzare coapte, gutuie, vanilie. Cine cauta fetescitatea in Clar va fi dezamagit, insa cel care cauta un vin foarte bun, nu! 86-88.
Jar e o Feteasca neagră 60% si Pinot noir de rest. Mi s-a parut foarte burgund in exprimare, de la culoare, pana la miros. Fructe rosii, violete, foarte, foarte departe de ideea unei fetesti merlotizate. Vin serios, care va surprinde pe multi. 86

E bine sa tinem in minte ca aventura din Dealu Mare este abia la debut. Dupa ce am gustat vinurile sale "titulare", frantuzesti, am credinta ca ceva excelent se va putea face acolo in timp. Pentru ca vinurile frantuzesti au fost atat de bune, incat chiar dupa cele doua Saint Romain-uri (2012-2013) de la inceput si dupa farfuriile marsterchefiane asociate, mi-a fost clar ca as face bine sa ma las purtat de experienta. Ma gandeam peste cateva zile, pe cand priveam avalansa de capodopere de la National Gallery, cum ar fi ca in loc de absorbtia impactului estetic resimtit sa fiu nevoit sa compun un comentariu despre ele, acolo, pe loc, sa incerc sa le descriu intr-un mod savant in loc sa ma bucur de ocazie. Cam asa, dragii mei, si cu aceste licori.
Pe scurt, fiind vinuri care nu prea pot face tinta publicului romanesc, nu tin neaparat sa le punctez sau sa aplic o forma de critica asupra lor. In fond s-au pronuntat nume mari cum ar fi Jancis Robinson si Jamie Goode. Sunt si vinuri foarte scumpe, mai ales pentru noi, insa in cazul Bonnes Mares 2010, de exemplu, care e un Grand Cru renumit si dintr-un an foarte bun, sunt chiar ieftine avand in vedere preturile astronomice ale altor producatori (700 euro/sticla!). Asa ca un pret de 100 de lire si ceva e chiar o mica afacere, cand bate vantul din pupa la 93-95 Jamie Goode si 95 Tim Atkin. E un vin glorios, si nu mi-e rusine sa recunosc...cel mai bun Pinot pe care l-am baut pana acum.

In cazul Gevrey Chambertin 2011, vin excelent, de peste 90 si el, ce-mi amintesc, pe langa muschiul de caprioara, ar fi discutia cu un comesean britanic si Mihnea Vasilache referitoare la vinurile preferate ale lui Napoleon (cum stiti, am investigat problema aici). Mi s-a parut simpatic ca englezul a remarcat detaliul ca nimeni nu se intreaba care erau si vinurile preferate ale ducelui de Wellington, nemesis-ul francezului, insa, asta e!, istoria e nedreapta! La capitolul Pinot, au mai performat si doua Volnay 2011 si 2013. foarte bune si ele, si diferite! Exclam "diferite", mai ales deoarece singura diferenta consta doar in anul de recolta. Cum spus Mark, absolut totul, inclusiv tehnicile de vinificare, au fost la fel. Pentru maniaci, asta e incantator!
Cele doua Cornas, Syrah-uri de Ron, au fost excelente prin finete si puritatea fructului. Niciunde nu e prea mult lemn, "prea" din ceva, Vinuri foarte, foarte bune! Si intrucatva create fara presiune comerciala. Cred ca asta conteaza mult, mult de tot. Doua exemplare 2010 si 2013. 2010 a fost un an foarte bun si in Ron si s-a vazut. Absolut impresionant! Feeling-ul matasos al unui syrah bun, ay!

Si cu aceste amintiri pe papile si increderea ca urmeza treburi remarcabile din aventura lui Mihnea Vasilache si Mark Haisma in Dealu mare, va urez toate cele bune si ne revedem la o alta aventura londoneza, diferita si nu prea, adica targul de vinuri Winegang de la Vinopolis.