Monogramele DAVINO 2014

Monogram este numele unei game noi de la cunoscutul producator prahovean.

Numele spune multe, fie in engleza, fie undeva prin DEX, la variantele mult mai uzitatului "monograma". Aceste vinuri se vor semnatura Davino in ce priveste vinurile monovarietale. De ce anume au simtit nevoia sa inlocuiasca Purpura si Alba Valahica, nu prea inteleg, fiind denumiri cunoscute printre bautorii de vin de la noi, dar fiecare face ce doreste in curtea sa.

Vinurile de azi sunt:
Feteasca alba 2014 vine in linia DAVINO cunoscuta, un nas floral, vegetal si cu usoare inflexiuni minerale, de apa magneziana, cu finete, dar si o oarecare fragilitate gustativa, ca o fata timida, adusa de prietena cea mai buna la o petrecere, unde nu-si prea gaseste locul intre straini. De fapt cam asta e Feteasca alba in lumea Sauvignonului si a Chardonnay-ului. In rest: citrice ori sinonime autohtone: mare verzi, zarzare, dar totul fin, usor, plapand. Remanenta buna, dulceag-pelinata. 13,2%, ~ 70 lei, 85 pct. 

Sauvignon blanc 2014 pare un vin care a scos mult mai mult din anul ploios si mai racoros, decat vecina de gama. Acesta este urmasul "edition limitee"-ului din anii trecuti. Precum acelea, este un vin robust, full-throttle, ca noul Mad Max, cu aromatica tipica pentru soi, dar care se delimiteaza de cel din gama Plai (de exemplu), nu atat aromatic cat prin densitate si finete. 13%, ~70 lei, 88 pct.

Din gama va mai face parte si o Feteasca neagra 2013, ex Purpura Valahica, care va fi disponibila in curand.




0 comentarii: