Rotenberg Ceptura Rose 2013 si niste muzici recente

Inainte de a ma apuca sa traduc un interviu luat unei personalitati internationale din lumea vinului, hai sa va zic doua-trei vorbe despre proaspatul roze 2013 de la Rotenberg.
El este un single vineyard, adica provine de pe un plai viticol anume, un deal din zona Cepturei, numit Jugaurs, grad de specificitate nu tocmai tipic pentru acest soi de vin. Este produs din merlot, ar fi si culmea sa fie din altceva, avand in vedere ca pe plantatiile cramei susnumite merlotul face legea. Are 13,3% alcool, ceea ce iese un pic din tiparere rozeului de la aceasta crama, care ne-a obisnuit in anii anteriori cu un vin extrem de tare, plasat oarecum in afara impresiei pe care o are bautorul roman despre un roze- vin jovial, impetuos, agreabil, disponibil, de vara. Oricum, o adiere etilica e sesizabila si in acest nou caz, dar e ceva suportabil, iar bine racit e insesizabil.
E inca loc de experimente. Daca in 2009, Rotenberg ne-a propus un roze mai pe tipic bordolez, un soi de clairet, deci un rose mai spre rosu, iata ca iata ca dupa o serie de vinuri la limita celor 15% alcool, se revine la un caracter mai moderat din acel punct de vedere. Dar tot au reusit sa surprinda. Pentru ca nu e rozeul romanesc clasic (comun, asemanator de oriunde si din orice ar proveni). 
Culoarea e roze mai palid, tip foaie de ceapa. Nasul are nevoie de usoara adaptare la pahar, poate e prea aproape de imbuteliere si din acest fapt, in primele minute, ofera senzatii mai putin antrenanate. Odata depasita etapa, ne aflam in fata unui profil aromatic discret, din care se desprind totusi ca descriptori- cireasa, un mix de fructe de padure si mere. Gustul este suficient de fin, apasa usor pe papile, in acest sens parand usor de baut. Finalul ofera o usoara senzatie tonica, amaruie, pelinata. Pentru mine e un stil de roze ok. 82. Costa in jur de 50 de lei.

PS: M-a amuzat indicatia de pe contra care zice "depozitarea vinului la temperaturi de peste 30 de grade celsius poate genera depuneri". Eu unul cred ca depunerile sunt cea mai mica problema intr-un astfel de caz, dar, hei!, deja v-ati obisnuit cu opiniile mele divergente:)

A se savura seara, dupa o zi cu peste 30 grade celsius (iata!), cu o priveliste in fata ochilor si usurelele astea in urechi