Viña Bosconia Reserva rosu 2003 (Spania)

Aceste vinuri de Rioja produse de López de Heredia sunt cunoscute pentru doua lucruri: tehnologia traditionala si capacitatea mare de invechire. Oricum sunt lansate pe piata cand sunt trecute de prima tinerete. De exemplu, acest vin din 2003 este cel mai recent lansat de producator sub aceasta eticheta. Chiar si albele au peste 5 ani. Omologul alb al vinului de azi e doar cu un an mai tanar. Va dati seama ca nu e genul de crama infiintata ieri si care alearga innebunit dupa cash. Nu e primul vin al producatorului despre care scriu, mai puteti incerca impresii despre alte vinuri aici sau aici.
O sa ma opresc din elogii, pentru ca Lopez de Heredia are destui fani, mai degraba are (indraznesc sa zic) prozeliti. Sticla pe care Ciprian a impartit-o cu noi a fost achizitionata din Romania, de la o persoana particulara, ca sa nu-i spun fizica. Trebuie sa spun din capul locului ca mi s-a parut usor "afectata", ca un Jaguar S type clasic cu aripa nitel lovita. Asta nu a influentat baubilitatea licorii si nici echilibrul de campion la sah, dar- dupa parerea mea-  a redus oarecum deplierea evantaiului. Atat cat imi amintesc, reperele gustative au jucat intre nas de porumb la gratar (in timp se disipa lasand locul unui iz pamantos si salin), fructe rosii, condimente si o aciditate remarcabila pentru un vin de 10 ani.  Un alt lucru care se remarca, ori mai bine zis se remarca absenta lui- este impactul direct al lemnului asupra licorii. Pentru un vin maturat 5 ani(!) in butoi are mai putine tuse de vanilie sau cacao decat unele tinute nici 3 luni.
E posibil sa fi avut eu asteptari prea mari sau sa interpretez gresit ceea ce presa de specialitate numeste "classic style Rioja".  Chiar si asa a fost un vin remarcabil, foarte usor de baut si pe care la pretul platit de 40 de lei (chilipir!), l-as prefera oricand atator si atator "opere de arta" oenologice autohtone. Mie mi s-a parut in acea seara un vin de 87 pct. Daca n-ar fi avut probleme aerodinamice cauzate de aripa fata, sunt convins ca ar fi ajuns la borna prognozata atat de S. Tanzer cat si de Wine Advocate: 92!