Doua vinuri straine exotice si...ieftine

Harmonie 2012 AOC Ventoux (cupaj de clairette blanche, bourboulenc, grenache blanc si roussane) e un alb-galbui cu 13% alc si care miroase a toate fructele. Serios. Aproape orice iti poti imagina e acolo. Piersici, mere, fructul pasiuni, agrise, corcoduse galbene, caise, pere, banane, plus un iz de flori lamaita, musetel,  vata pe bat. Nu stiu ce drojdii au folosit, dar vreau si eu. Gustul surprinde prin tuse tonice de soc si calcar, zarzare, grapefruit pe final. Un vin foarte aromat. Insa dupa vreo ora doua- notele olfactive se mai amesteca si scad in intensitate. Produs de cooperativa Les Vignerons de Mont Ventoux. 83

Quartetto 2009 vine din Alentejano, Portugalia. E un cvartet din varietati portugheze- touriga national, aragonez, alfrocheiro si alicante bouschet. Are 13% alcool.  E rosu rubiniu, si aromatic aduce tuse de condimente (cuisoare si scortisoara),  plastelina,  visine si coacaze. Dupa un timp insa nuantele de cacao preiau controlul. Suplu (taninurile nu va vor da batai de cap),  cu aciditate elocventa,  de fructe de padure fresh- afine si coacaze rosii, cu tuse de cacao.  Un vin  bun, nepretentios, mai ales prin prisma pretului. Produs de Herdade Monte da Cal, Lda. 81

Stiu ca unii dintre cititorii mei care se ocupa nemijlocit de vanzarea vinului prin magazinele lor specializate o sa aiba un mic rictus cand o sa spun ca aceste etichete se gasesc in oferta Lidl de saptamana aceasta, la fabulosul pret de 15 lei. Mai stiu si ca magazinul specializat e locul unde poti primi indrumare si recomandari, ba chiar poti participa la degustari, ceea ce in mod evident nu se intampla in supermarketuri. Totusi, chiar daca aceste vinuri sunt de larg consum, fara a fi spectaculoase, ele ar putea face fara probleme parte dintr-o selectie in rafturile...mai specializate. 


0 comentarii: