Urlati trei ore! sau vinurile mai cu moţ ale Domeniilor Dealu Mare Urlati

Ieri seara, pret de trei ore, la buticul Le Marche, stimabilul Ionut Popescu (aka Vinescu.ro si alte 40 de site-uri legate de vin:), locuitor vremelnic in urbea mea iubita- Galati, m-a invitat, alaturi de Ciprian si Alina, la degustarea a trei vinuri din portofoliul Horeca al producatorului Domeniile Dealu Mare Urlati. De fapt, ca sa citim etichetele corect, vinul e produs de DDM pentru Societatea de Promovare a Vinului (deci in teorie e un private label).  Dupa parerea mea, expusa si in trecut, acest producator prahovean este unul din putinii care s-au impus aproape exclusiv prin calitatea vinurilor, mai ales ca nu par a avea un buget de promovare prea luxuriant. 
Daca va amintiti, unul din vinurile romanesti cele mai surprinzatoare ale anului 2012 a fost cupajul alb Trei Pesti 2011, un vin care s-a putut cumpara in plaja de 25-40 de lei, asta pana cand cele 6000 de sticle ale editiei s-au evaporat.
Acum a fost randul editiei 2012, care bineinteles e dubla cantitativ. Cu toate acestea, desi deosebiri apar si la tehnicile enologice folosite, intrucat pentru 2012 s-a utilizat partial baricul in ecuatie, vinul e in continuare un best buy romanesc.

Trei Pesti 2012 (sauvignon blanc, riesling italian, feteasca alba, 13,5% alcool. Culoare aurie intensa, cu tente usor verzui. Aromatic nu este foarte intens, placut, cu un iz de flori albe, o unda de valinie, putin mosc, si o selectie fructata (piersici, mere, grapefruit). Gustul e dens, mai corpolent decat 2011, are daca pot spune asa o plinatate de chardonnay new-world. Din fericire exista o aciditate suficienta care echilibreaza rezultatul, si care se transporta si in finalul destul de persistent, picant, cu expresii usor metalice si tenta amaruie de grapefruit alb. Am punctat vinul cu 87 pct. Cam indraznet din partea mea, dar consider ca e acolo, printre cele mai bune albe romanesti.

Paganus Feteasca Neagra 2007, 14% alcool, lot imbuteliat recent. Sincer sa fiu fata de experienta descrisa aici, acum aproape doi ani, exista unele schimbari. De exemplu feteasca "barbateasca" de atunci, pare a fi depasit faza "emasculata" si s-a imbracat iata din nou in fusta. Fructul dulce se exprima mai plenar si in plus apar ca noutate tot felul de arome si gusturi amintind de cafea si cacao (cafea, espresso, tiramisu), chestiuni care sunt sigur ca sunteti de acord cu mine nu apar la vinuri care nu au avut contact cu lemnul, ceea ce insemna ca exista unele diferente fata de varianta de acum doi ani. Totusi un vin destul de bun, in continuare. 82 pct.

Incantation 2009, cupaj de feteasca neagra, cabernet si merlot, 14% alcool. Are o aromatica interesanta, de vin serios: carne uscata, boia dulce, si indicii de lemn- ciocolata. Gustativ e un vin usor de baut, cu buna aciditate, destul de suplu, avand in vedere ca indiciile din nas indicau in alta parte, e suculent, cu buna aciditate, si ca note gustative aminteste de visine, prune, afine coapte. E destul de modern, pe partea agreabila a termenului. Daca sunteti curiosi cum a fost editia 2008 iaca aici. 86 puncte.

In concluzie, adevar va spun voua ca nu sunt multe ocazii cand puteti sa Urlati trei ore fara sa va doara ulterior gatul sau capul! Allez!