Morgon 2011 Lapierre si scurta istorie a vinului natural din Beaujolais

Pe la inceputul anilor '80 vinul "natural", intelegand prin aceasta vinul care are ca deziderat zero interventii, incepand chiar din vie, lua avant sub influenta negociantului si scriitorului Jules Chauvet. Interesant e faptul ca pionierii acestui curent in Franta sunt localizati intr-o regiune nu tocmai susceptibila de lucruri marete, dar cred ca tocmai de aceea a avut succes si a produs emulatie in anii care au urmat. Ma gandesc ca iubitorii vinului au acceptat mai usor un vin nu la fel de flamboaiant cum s-ar fi asteptat din alte zone viticole, vin provenit dintr-o podgorie fara pretentii, dar natural, fara pesticite, ierbicide, fara drojdii selectionate, fara corectii de aciditate, cu sulf la minim sau deloc. Daca aceasta miscare ar fi plecat din Bordeaux cred ca ar fi murit in fasa. Dar asa, intr-un Beaujolais care a obisnuit lumea cu posircute gen nouveau sau generice foarte ieftine si industriale, dar in cantitati enorme, niste nebuni care au marsat pe agricultura organica, plante vechi si clone de calitate au socat mai mult decat ar fi facut-o in alte podgorii. Pentru ca dintr-o data au demolat prejudecata vinutzului, a posicutei ok, care nu te omoara dar nici nu te bucura. Au aparut niste vinuri adevarate de acolo, vinuri cu potential de invechire, vinuri de calitate, intr-un cuvant.
Marcel Lapierre
sursa foto: nytimes.com
Sau cum povesteste Jamie Goode in ultima sa carte "inspirat de Chauvet, Beaujolaisul a fost neasteptata regiune care a servit ca model pentru vinurile naturale, iar liderii miscarii au fost "gasca celor cinci" din Morgon. Pe langa Marcel Lapierre, acest grup era format din Jean Foillard, Guy Breton, Jean-Paul Thévenet si Joseph Chamonard. Chamonard a murit in 1990, dar fiica sa a ramas fidela manierei naturale de vinificatie a tatalui sau. Desi toti cinci foloseau aceleasi metode de vinificatie naturala, vinurile lor exprimau caracteristici diferite. Dar toate suscitau interesul- ceea ce nu poate fi spus despre cele mai multe beaujolaiuri moderne. Celor cinci li s-au adaugat astazi si alti cultivatori care produc expresii de top ale vinului natural din Beaujolais. Printre acestia ar fi Yvon Métras, Jean-Claude Lapalu si Jean-Paul Brun" (Jamie Goode, Sam Harrop MW, Authentic Wine, University of California Press 2011, pg 149). Intre timp s-a dus si Marcel Lapierre (2010), dar fiul sau Mathieu a continuat traditia vinului fara compromisuri a tatalui sau. Puteti vedea o ilustratie plastica a procesului dand click aici.
Si asa se face ca un Lapierre 2011 a ajuns la mine acasa. E suficient sa spui Lapierre pentru ca nu are un alt vin si nu detine alte proprietati in afara apelatiei Morgon. E drept ca numele Lapierre este asociat altor doua vinuri, niciunul dintre ele "normale". Mai exista un vin chilian, produs al colaborarii dintre Lapierre si  Louis-Antoine Luyt, un alsacian la fel de "naturist", licoare care provine din vii de...are you ready?...400 de ani! E dintr-o varietate disparuta, numita la fata locului Pais, inrudita cu Listan Negro din insulele Canare, plantata de colonistii spanioli cu manuta lor. Vinul se numeste El Pais de Quenehuao.  Asa ceva as vrea sa beau si eu, mai ales ca pretul e modest- 9 euro! Pe langa asta mai exista si un Lapierre  B, tot un gamay, care se numeste Raisins Gaulois, si face 7,2 euro/0,75 sau 37,5 la BiB de 5 litri:) Si el tot "naturel", dar din struguri inferiori.
Ca sa fiu sincer vinul prim, care costa 15 euro, exista in doua variante. Nefiltrat cu doza minima de sulf la imbuteliere (nu si in procesul vinificarii)- care e cel pe care l-am baut eu si pe care il bea aproape toata lumea- si un vin nefiltrat, fara sulf, pe care Lapierre il plaseaza doar in restaurante cu rulaj mare, astfel incat sa fie sigur ca nu sta prea mult in magazie. Ce se gaseste in comert e desigur sulfitat, pentru a rezista intemperiilor. Mi-as fi dorit naturelul naturel, dar n-am de unde sa-l iau.
credit foto: decaturwineandfooddude.com
Si vinul cum e? Pai e bun, de calitate, si se duce pe gat fantastic de rapid. In linii mari e genul rubiniu pur cu tuse purpurii, violete, zmeura, cirese (rosii si negre), o pastisa minerala bine infipta mai ales in nas (sub forma de pamant reavan) si pe final, cand imbinata cu alcoolul si aciditatea creaza in momentul inghitirii o impresie ca de apa carbogazoasa bine mineralizata (cu amprenta metalica), ceea ce creaza un efect de final extrem de tonic pe langa o dulceata de acadea, care parca iti ramane pe buze.  Sunt sigur ca are si alcool, pe eticheta scrie 12%, dar nu l-am gasit inauntru, pe undeva:). In concluzie o expresie frumoasa a unui beaujolais cru, un exemplu ca vinul facut natural nu trebuie neaparat sa fie deficitar si nici nu trebuie sa fie foarte scump. Mai poate fi pastrat cativa ani, unii zic pana la 10!
Pentru rapiditate curgerii, bruma de eleganta peste un rustic exemplar si mai ales sentimentul ca "e bun pentru tine": 89 pct.