Nachbil si Domeniile Boieru vin la PROVINO

Iata doua crame transilvane de manufactura, a caror produse pot fi degustate in cadrul festivalului PROVINO de la Cluj, intre 15-18 martie. Adica saptamana viitoare. Ambii producatori au ales sa-si concentreze eforturile spre productia de calitate. 

Nachbil provine din zona Beltiug (Satu Mare), si pe o suprafata relativ mica detin o adevarata colectie ampelologica formata din soiurile Riesling, Traminer, Chardonnay, Sauvignon Blanc, Pinot gris,  Cabernet sauvignon, Merlot, Blaufränkisch, Pinot noir si Syrah, din care enologii Johann si Edgar Brutler, tatal si fiul, produc an de an vinuri din ce in ce mai bune si mai apreciate.  „Suntem o crama mestesugareasca, pentru noi este foarte important naturalitatea produselor, care inseamna o productie ecologica in vie si o tehnologie redusa in pivnita. Ar fi foarte important nu numai pentru noi, ci si pentru toti participantii, ca specialistii de la HoReCa sa ne viziteze la acest eveniment, si speram ca Provino de la Cluj deschide portile spre HoReCa”, spune Csilla Serli Director Executiv Nachbil.

Domeniile Boieru sunt plasate in zona viticola Cimbrud, din judetul Alba. Crama s-a remarcat in ultimii doi ani prin vinurile albe, de finete, atat dulci cat si vinificate inspre sec. Pinot gris, gewurztraminer, muscat, sauvignon blanc sunt soiurile bine puse in valoare la Cimbrud. “Noi suntem mereu pregatiti de sarbatoare si ne asteptam ca musafirii care ne vor trece pragul la targ sa fie numerosi. Ii asteptam cu sortimente deosebite, care vor fi, cu siguranta, pe placul dumnealor. Un vin sofisticat nu are nevoie de straie aurite. De aceea, ne dorim ca vinul nostru sa fie pe placul musafirilor si a celor care ştiu cum, când şi de ce să-l savureze. Ne vom numara printre acei participanti care pot spune ca un lucru facut cu suflet este un lucru bine facut”, a declarat Moga Bogdan, Director de Vanzari Domeniile Boieru.


Asadar, iata inca doua motive sa va faceti timp pentru vizitarea festivalului de la Cluj, in incinta Grand Hotel Napoca, incepand cu vinerea viitoare.


0 comentarii: