Senator Private Collection Alb 2009


Dupa sauvignonul Varius- un vin bun pentru 25 de lei, dupa private-ul rosu- un vin ok pentru 40 de lei, fratele alb "private" nu s-a ridicat la acelasi nivel.
Ei bine, un vin cu o culoare galben intensa cu reflexii verzui, cu nas usor ingrijorator cu un iz de cauciuc, note migdalate, iarba. Gustul aduce aciditate cam iesita din corp, nuante pronuntate de mar, ceva fructe exotice, si pana la finalul acid-amarui, cu certe indicii vegetale. E un vin de oarecare finete, dar aciditatea plus nuantele salcii, si mi-e sa nu fie ceva in neregula cu niste bacterii pe-acolo ori un tratament scapat de sub control, dau impreuna ceva nitel indigest, greu.
Nici o stiuca umpluta cu brocoli si morcovi, cu palton de maioneza, nici un crap prajit onest cu cartofi natur nu au fost acompaniate fericit. A cantat fals senatorul de data asta...

Senator Private Collection Alb 2009, sauvignon blanc, feteasca regala, riesling, podgoria Husi, vin alb sec. 40 lei. 74 pct.


0 comentarii: