Nu stiu altii cum sunt, dar eu cand dau de vinuri dulci ma feresc ca de dracu'.
Este "rodul" studentiei, cu excesele sale ocazionale, in care panoplia de dulcegarii a fost "admirata" intensiv. Grasa de Cotnari, tamaioasa, muscat ottonel, chardonnay si pinot gris de Murfatlar, Pietroasele de orice tip, fetesca alba dulce, gewurtztraminer, si ca sa variem un pic, busuioaca de bohotin (nomina odiosa!). Stiu ca nu sunt singurul care a trecut prin aceste groaznice incercari.
De aceea, cand am incercat Tamaioasa de Dragasani produsa de Agricola Stirbey am avut sentimente amestecate. In parte, ideea de vin alb foarte dulce, ca sa nu spun indulcit, cu arome si corpolenta de sirop, flasc, fara aciditate ma ingretosa dinainte de a deschide sticla. Pe de alta, renumele producatorului, de la care nu am baut pana acum ceva prost, si reviewurile din anii anteriori, ma faceau curios si aruncau o umbra de optimism peste situatie.
Ei bine, acum dupa ce am gustat-o, pot spune ca am avut o revelatie! Exista vin alb care se poate bea, si nu numai la desert acompaniind cine stie ce prajitura facuta din 3 kg de zahar, ci chiar ca aperitiv, ba chiar, indraznesc, de una singura- doar cu niste fructe alaturi.
Ceea ce a reusit Oliver Bauer la Dragasani este extraordinar, un vin dulce, dintr-o varietate neaosa, care printr-un echilibru intre zahar si aciditate devine foarte agreabil. Nasul este foarte proaspat, cu mar si para plus ceva floral, un pic de miere, un pic de coaja de grapefruit, un nas atipic de sauvignon blanc, as zice. Gustul este plin, agreabil, cu zahar tinut in frau, cu aroma evidenta de mar dulce-acrisor (nu stiu soiul, dar e romanesc si foarte comun, tomnatec, rosu si folosit intensiv la placinte). De altfel, aceasta tenta citric-efervescenta da toata valoarea vinului, care nu e din cale afara de complex, dar e echilibrat, ceea ce pentru un vin dulce e mare lucru. Retronazal se simte boaba de strugure coapt. Finalul dulce-acrisor aduce unele note minerale, chiar nitel piperate, lasand pe limba un feeling nisipos, ierbos, extra-sec, de tipul "Martini dry", care te face sa te intrebi cum de este posibil.
In fine, l-am laudat destul. Ideea e ca, de acum stiu- exista vin alb dulce romanesc care sa poata fi baut cu placere. Fara sifon.
84 pct. In jur de 39 lei, in magazinele specializate.
5 comentarii:
Pe ce seaca ai incercat-o?
Mda, vezi aici Dar nu m-a dat pe spate. Tie ti-a placut?
Hopa, tre' s-o incerc p-asta :) Imi plac vinurile dulci,dar cele balansate de o aciditate pe masura, pentru a nu deveni prea cleioase...
De aceea mi-a placut si mie. E dulce si nu prea, stii sentimentul:)
Mi-a placut cea seaca, a fost o surpriza placuta. E drept ca nu in exces, parca ii lipseste ceva (desi s-ar putea sa fie si un reflex pavlovian, cine stie?). Pe cea dulce n-am apucat s-o gust, de unde si intrebarea (izvorata din dorinta de comparatie, fireste). Iar dupa raspunsul tau, e clar ca trebuie sa-mi dau o intalnire cu ea, la ceas de seara :-)
Trimiteți un comentariu