Feteasca Neagra: patru ilustrate

Un prieten imi atrage atentia ca in ultimele zile blogul ar trebui renumit “lucruri rele”. Ei, uneori, o succesiune nefericita de intalniri cu vinurile romanesti te poate “amari”.

N-a fost cazul in doua seri apropiate, care ne-au adus, mie si amicului Dragos, cate doua fete pe seara, desi eram sub supraveghere video. Acum, inainte sa muriti de indignare sau invidie, trebuie spus ca ‘fetele’ aveau cu forme atragatoare, dar [aveau si] pielea de siliciu si soda, si erau foarte sumar acoperite, lasand sa se intrevada printre randuri un corp unduitor, dar… acoperit saracacios de etichete de hartie.

In prima seara a fost vorba, prin urmare, de vinuri din soiul feteasca neagra : Special Reserve, 2007, Halewood, demisec (23 lei) si sora ei de la Oenoterra, Comoara Pivnitei, 2006 demisec (10lei).

Eu le-am ales, din dorinta de a-i raspunde amicului la intrebarea ‘ce face un vin mai bun ca

altul ?’. A nu se intelege ca ar fi oricare dintre ele un etalon de calitate, doar ca din amintirile papilelor gustative reiesea ca cea de la Halewood ar fi trebuit sa fie mai « buna ». Si nu m-am inselat. Un vin bine facut, cu arome fine de scortisoara, visine si gutui (asta ca sa pun izul usor amarui pe seama a ceva), alcoolul este bine ascuns. Totusi are un finish scurt, usor cam astringent si…ii lipseste ceva ca sa fie un vin memorabil. Vinul care m-a fermecat, din 2002, nu prea mai locuieste in aceeasi sticla. Cu toate astea- de partea buna a vietii.

Daca aveti aceleasi asteptari de la Comoara Pivnitei, Dealu Mare, 2006, veti fi

dezamagiti, pentru ca in ciuda varstei, nu a intrat inca la liceu. Se considera atragatoare, are publicul ei, dar e o faima limitata la hotarul satului. In aceasta ordine de idei, o sa descoperiti un vin vinificat traditional, intelegand prin asta ca si unui potgorean de la sat i-ar fi iesit cam la fel. Acrisor (de la ciorchine, probabil), taninos, cu gust de fructe de padure, mai astringent decat precedentul, alcoolic, dand senzatia ca este mai « tare », desi nu-i cazul. Cu toate astea, pentru cine e fanul vinurilor mai salbatice, cu un gust mai brut si nerafinat, amintind de vinul rosu al bunicului de la tara, e o solutie. Este un vin «baubil » mai ales in compania branzeturilor neaose, caci veti irosi o felie de brie sau de gorgonzola cu vinisorul asta.


In seara a doua a venit randul altora sa ne distreze si sa ne rasfete: Feteasca Neagra

Val Duna, Carl Reh, demisec din 2007(10-11 lei) si Black Peak, Vanju Mare, Vinterra, 2003, tot demisec (25 lei ). De data asta, Dragos a fost responsabil cu procurarea celor necesare.

Ei, stiu ca am laudat Feteasca Val Duna de la Oprisor, in trecut, dar pusa langa cea de Vanju Mare, pare ca tzatza Gherghina, in statia de autobuz de langa caminul cultural, asteptand nadusita rata, cu ochii pe sarsanalele burdusite cu te miri ce urat mirositor. Sa n-o judecam prea aspru, insa, caci face niste sarmale divine, iar ciorba ei de potroace e proverbiala, ca sa nu spunem ca-i de cursa lunga, de nunta de aur, nu asa- ca unele- idila de Dorobanti. Serios vorbind, aduce mirosuri de fructe de padure si visine, dar are mici defecte, cum ar fi astringenta si « subtirimea » care in functie de context poate fi un + sau un -. Nu e «de ici-colo » dar nici « cine-stie-ce », totusi e un vin accesibil, mai bun decat pretul sau.

Feteasca Black Peak de la Vinterra a sarit din context, ca fotbalistii dupa inscrierea unui

gol, prin post-gustul indelungat si condimentat (nu-mi amintesc ultima oara cand am simtit atat de acut gustul de scortisoara, cuisoara, posibil ienibahar). E sigur mai in varsta decat suratele ei, dar deloc « trecuta ». Matura, educata, echilibrata si trupesa (e un vin la genul « feminin » ). Agreabil, suficient de puternic sa tine piept unor aperitive cu branzeturi fermentate, hamon, chorizo, sau preparatelor la cuptor din miel sau vitel. Cel mai bine totusi, ii sade seara, langa Iluminatiile lui Rimbaud. Dar…cu toate ca il consider un vin bun, imi pun oaresce intrebari asupra tipicul de feteasca. Ramane o problema deschisa totusi, si care n-ar trebui sa impieteze catusi de putin receptarea acestui vin aproape rotund.


Concluzie: chiar daca toate sunt agreabile- sunt totusi cam prea diferite. La extrem, abia daca iti dai seama ca este acelasi soi, si nu vorbin de terroir(am tot facut-o). In ce priveste calitatea, sper din tot sufletul ca exista vinuri mai bune. Poate de la Davino, sau din noile game Carl Reh. Daca comparam mere cu pere, am spune ca exista cabernet-sauvignon romanesc mult mai "de calitate" decat "feteasca" degustata pana acum. Mere, pere- dar tot fructe sunt. Iar la piata, fructele se vand pe standarde de calitate.